Actualitate

Donarea de celule stem, singura şansă pentru bolnavii de cancer de sânge

În România, aproape 110.000 de oameni s-au înscris până acum în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Sunt persoane care și-au asumat responsabilitatea de a oferi o șansă reală la viață pacienților diagnosticați cu boli grave de sânge sau ale sistemului imunitar.

Statisticile arată însă că nevoia rămâne mult mai mare decât disponibilitatea actuală. În fiecare an, mii de pacienți, copii și adulți, primesc diagnostice care le schimbă complet viața, iar pentru mulți dintre ei transplantul de celule stem reprezintă nu doar tratamentul cel mai bun, ci singurul tratament posibil.

Până acum, în România, 497 de pacienți au beneficiat de un transplant, dar alți 47 încă așteaptă un donator compatibil. Numărul celor care trec efectiv prin procesul de donare rămâne scăzut: doar cinci donatori înregistrați de la începutul acestui an, zece anul trecut și unsprezece în 2023.

Pentru a încuraja gestul altruist, Casa Națională de Asigurări de Sănătate acordă, ca semn de recunoaștere, calitatea de asigurat, fără plata contribuției, pentru o perioadă de zece ani, tuturor celor care donează efectiv și nu au alte surse de venit.

Orice persoană între 18 și 45 de ani, aflată în stare bună de sănătate, se poate înscrie în Registru fie online, fie direct la centrele specializate din București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Procedura începe cu o simplă probă de sânge sau de celule din mucoasa bucală, iar în cazul compatibilității cu un pacient, urmează etapele medicale detaliate pentru donarea propriu-zisă.

Specialiștii subliniază că România are nevoie să ajungă din urmă statele europene unde registrele numără milioane de donatori. Fiecare persoană înscrisă înseamnă o speranță reală pentru cei care, altfel, nu ar avea nicio șansă.

A fi donator de celule stem nu înseamnă doar a lua parte la un act medical. Înseamnă solidaritate, responsabilitate și, în multe cazuri, înseamnă chiar salvarea unei vieți.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co