Dorinel în locul lui Costel?
Dorinel Munteanu poate fi înlocuitorul lui Constantin Schumacher. Munteanu este așteptat să dea, astăzi, un răspuns conducerii clubului iar mâine să conducă primul antrenament. Asta după ce Schumacher a decis să renunțe la banca tehnică a Petrolului din cauza rezultatelor.
Costel a fost convins să plece de înfrângerea cu CSMS Iași dar și de suporteri care i-au strigat demisia în timpul meciului. Antrenorul piteștean le transmite fanilor să nu facă o tragedie din retrogradarea Petrolului. Jucătorii susțin că antrenorul nu are nicio vină, ci ei trebuie să dea mai mult fotbalului.
Munteanu ar fi, în acest sezon, al cincilea antrenor principal al Petrolului după Selymes, Sebi Tudor, Stoichiță și Schumacher. Tocmai numeroasele schimbări ale antrenorilor dar și ale jucătorilor sunt cauzele care au dus Petrolul pe ultimul loc, în opinia italianului Napoli.



