Doroftei a demisionat!
Leonard Doroftei a decis, astăzi, să renunțe la funcția de președinte al Federației Române de Box. Hotărârile luate fără acordul său și găștile formate în jurul Federației reprezintă motivele pentru care “Moșu” a decis să plece. Conform presei centrale, fostul campion mondial s-a arătat deranjat și de faptul că secretarul general Viorel Sima a plecat la congresul AIBA din Coreea de Sud fără să-l consulte în privința componenței delegației.
Doroftei a declarat că și-a atins obiectivul, acela de a pune boxul românesc pe linia de plutire. Ploieșteanul susține că pugiliștii români au început să aibe, din nou, rezultate la competițiile importante din Europa și a reușit să refacă imaginea Federației în fața celor de la AIBA. El afirmă că doi ani i-au fost de ajuns și este cazul să vină un manager mai bun care să preia ștafeta.
Și Doroftei, la rândul său, a preluat-o de la Rudel Obreja în noiembrie 2012. Peste două săptămâni, Leonard ar fi împlinit doi ani ca șef al Federației Române de Box, însă luptele interne din pugilismul autohton l-au determinat să “coboare din ring”.