Actualitate

Droguri de mare risc, vândute minorilor, în Ploieşti

Un bărbat de 44 de ani din județul Prahova a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc, după ce anchetatorii au descoperit că acesta ar fi comercializat substanțe interzise pe raza județului, inclusiv către minori.

Potrivit informațiilor transmise de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești și DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, în perioada ianuarie – noiembrie 2025, suspectul ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc de tip MDMB-4en-PINACA, o substanță cu efecte extrem de periculoase asupra organismului.

Pe 6 noiembrie 2025, polițiștii l-au prins în flagrant delict, imediat după ce ar fi vândut o cantitate de substanță vegetală impregnată cu drog de mare risc. Intervenția a avut loc în Ploiești, iar anchetatorii au acționat rapid pentru a-l opri pe suspect.

În aceeași zi, au fost efectuate două percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești și în orașul Mizil, dar și în autoturismul folosit de bărbat. În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit aproximativ 25 de grame de droguri de mare risc, porționate și ambalate pentru vânzare, alături de alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.

După administrarea probelor, procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru 24 de ore, iar pe 7 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, care au asigurat suportul operativ pe durata intervenției.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co