Actualitate

Drumuri inundate în Sinaia

Drumul Naţional nr.1 a arătat azi noapte ca un adevărat lac de acumulare. A plouat torenţial în Sinaia o jumătate de oră, canalizările nu au mai făcut faţă, iar apa scursă de pe versanţi a inundat drumul. În dreptul gării din staţiune, şoferii abia au reuşit să treacă prin puhoaie. Înainte de miezul nopţii, peste oraş s-a abătut un vânt puternic, iar cerul a fost acoperit de nori. Precipitaţiile abundente au fost însoţite de descărcări electrice. Mai multe drumuri din staţiune au fost acoperite de şuvoaie şi aluviuni.  Canalizările nu au mai făcut faţă debitului puternic, iar apa a depăşit în unele zone chiar şi 40 de centimetri. S-a circulat cu dificultate la gară, pe podul din dreptul Colegiului Mihail Cantacuzino, iar strada Aosta a fost acoperită cu bolovanii căzuţi de pe versanţi. Şi pe bulevardul central au fost probleme. După ce apa s-a scurs,  pe carosabil a rămas numai noroi şi pietriş, iar traficul s-a desfăşurat cu dificultate. Ploaia le-a dat bătăi de cap şi unor localnici, care s-au trezit că au curţile inundate, însă, din fericire, apa nu a intrat în locuinţe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co