După Costel, vine Ionel
Petrolul s-a înțeles cu un antrenor care nu mai este în circuit de aproape doi ani de zile. Ionel Tersinio Gane preia funcția de antrenor principal după ce, ultima oară, a pregătit pe CSU Craiova în 2014. Managerul sportiv Marius Nicolae a apelat la “Jerry” Gane după ce Dorinel Munteanu a refuzat Petrolul. Acesta a spus că, din punct de vedere sportiv, Petrolul nu a fost o provocare deoarece echipa este într-o situație în care cu greu se mai poate salva.
Munteanu a mai declarat televiziunilor de sport că cei din conducere i-au spus că “nu-i interesează câte puncte face, dar să reușească… câteva”. Astfel că misiunea antrenorului oltean este aceea de a face câteva puncte cu gruparea petrolistă. Cel mai important obiectiv al Petrolului, la acest moment, este îndeplinirea baremului de 15 puncte. Altfel, gruparea petrolistă va juca cu penalizare în viitorul sezon din liga a doua. Gane abia sosit la Ploiești a condus, deja un antrenament al echipei.