Sport

Egal de “coșmar”

Brasovul este, până acum, “coșmarul” Petrolului. Formația ploieșteana a pierdut patru puncte din șase, în acest sezon, după ce, campionatul trecut, toate punctele au rămas la Ploiești. Cele două pierdute aseară s-au irosit în minutele de prelungiri, când centralul Cristi Balaj a fluierat penalty la duelul dintre Geraldo și Fonseca, iar Pecanha nu s-a transformat în eroul “găzarilor” în fața lui Cristi Ionescu. Până atunci, ploieștenii jucaseră o repriză întreagă cu un om în plus, iar presiunea s-a materializat printr-un autogol al gazdelor după o deviere a lui Hoban. Și nigerianul Tamuz a debutat în “haită”, arătând pofta de joc și chiar a fost aproape să înscrie. La fel cum s-a întâmplat și cu Mutu în finalul primei reprise, cand șutul său din lovitură liberă a fost respins de tânărul Iacob. Și Zicu putea marca, înainte să fie schimbat, însî mingea deviată cu călcâiul s-a dus peste poartă. Și speranțele suporterilor într-o victorie de început s-au risipit si atât ei cât și fotbalistii trebuie sa se multumeasca doar cu un punct.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co