Petrolul a terminat neînvinsă primul amical din stațiunea Belek. 1 la 1 cu Sturm Graz în meciul de debut al lui Mutu în tricoul “găzarilor”. “Briliantul” a început titular, fiind în teren pe tot parcursul primei reprize. Tot în prima parte s-au marcat ambele goluri. Petroliștii au înscris primi prin Enza Yamissi. Fundașul a reluat, cu capul, la colțul lung, o centrare din corner, venită de la mijlocașul Boudjemaa. Peste câteva minute, austriecii au egalat, din penalty, prin Beichler, după o greșeală colectivă a jucătorilor petroliști. În partea secundă, și Zicu a debutat în “haită” și i-a dat posibilitatea lui Priso să ducă echipa în avantaj. Însă mijlocașul camerunez a ratat, nereușind să-l învingă, din pozitie “1 la 1”, pe portarul lui Sturm Graz. Pe banca Petrolului a stat și fundașul brazilian, de 22 ani, Gerson Guimaraes Junior. Despre el, antrenorul Contra a spus că l-a urmărit mult timp și poate fi înlocuitorul perfect pentru Benga, plecat la bulgari. Formația ploieșteană va susține următorul test duminică, 26 ianuarie, cu Anji Makhachhala.
Egal în primul amical
By
Posted on
| 437 afisari