Turism

Elena Udrea a încercat zăpada la Buşteni

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale a vizitat ieri staţiunea Buşteni. Elena Udrea a ţinut să vadă Fun Park-ul ce urmează să fie inaugurat peste câteva zile.  Acesta va funcţiona atât iarna, cât şi vara, şi este amenajat la baza pârtiei Kalinderu din fonduri guvernamentale. Ministrul a luat la pas locul şi a încercat zăpada artificială, nu cu schiurile, ci…cu mâna. Elena Udrea nu ştie să schieze, însă a vrut să-şi dea seama dacă zăpada produsă de tunuri este diferită de cea naturală. După ce a primit explicaţii de la reprezentanţii primăriei, ministrul a promis că va încerca să înveţele tainele sporturilor de iarnă şi va lua câteva lecţii de la un monitor. Investiţia din Buşteni se ridică la 2,5 milioane de euro şi reprezintă o alternativă la schi sau săniuş. Parcul de distracţii este realizat după modelul celor din Austria, Germania sau Franţa şi va fi inaugurat  în momentul în care autorităţile locale vor primi toate avizele şi certificatele ISCIR.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co