Invatamant

Elevii ar putea merge la școală și sâmbăta

Elevii și profesorii ar putea merge la şcoala şi sâmbăta, pentru a recupera în avans orele pierdute în perioada în care va avea loc Bacalaureatul din luna iunie 2025.

Propunerea a fost făcută publică luni seara, într-un interviu la Digi24, când Ministrul Educației, Ligia Deca a fost întrebată despre organizarea examenelor de anul viitor pentru elevii care termină liceul. Absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a încep probele scrise la
Bacalaureat pe 10 iunie, la doar patru zile după finalizarea cursurilor, pe 6 iunie, primul examen fiind la Limba și literatura română. Ligia Deca a anunțat și că structura anului școlar ar putea fi modificată de Ministerul Educației în așa fel încât programele Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” să se organizeze și după 30 mai, data limită impusă în ordinul de ministru cu structura anului școlar 2024-2025, semnat chiar de ea, informează edupedu.ro.

Nu este clar cum ar putea ajuta extinderea perioadei dacă școlile deja au fixat când au loc Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna Verde”, având termen să comunice aceste zile profesorilor, elevilor și părinților până pe 1 aprilie.

Ministrul Educaţiei a mai declarat la Digi24 că „[Școlile] pot să facă această recuperare în avans, adică să știe că vor avea acele zile libere și atunci să-și programeze cumva să restructureze în acel modul orarul în așa fel încât să facă orele care trebuie făcute.”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co