
Zeci de locuitori s-au adunat în curtea bisericii din Brebu pentru a lua atitudine față de zvonurile conform cărora locul lor de rugăciune ar urma să fie transformat într-o mănăstire, în care...

Cele mai frumoase decoraţiuni de iarnă sunt cele hand-made, spun mesteşugarii. Un strop din măiestria şi secretele lor a fost de descoperit la Târgul de Crăciun de la Ploieşti, organizat de către...

Cu 322 de ani în urmă, urca pe tronul Ţării Româneşti domnitorul Constantin Brâncoveanu, al doilea ctitor al mănăstirii de la Brebu. Cu această ocazie săptămâna s-a încheiat, la Casa Domnească, cu...

Zi de dubla sarbatoare astazi pentru credinciosii din Busteni. Crestinii ortodocsi si greco-catolici au praznuit Inaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui...

Mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistu, care tronează în vârful unui deal din comuna Cornu, este pe cale de a fi înghiţită de pământ. Nu au trecut decât 4 ani de când măicuţele au...

Astăzi, credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Bisericile s-au umplut dis de dimineaţă cu sute de persoane care au asistat la slujba preoţilor. Sfântul Cuvios Dimitrie era originar din Basarabi,...

În noaprea de Înviere sute de credincioşi au venit să ia lumină de la Mănăstirea din Sinaia. Curtea lăcaşului de cult a devenit neîncăpătoare pentru enoriaşi, aşa că mulţi s-au mulţumit să...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co