Cea de-a 28-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie “Nichita Stănescu” a demarat în Prahova iar cu această ocazie în Bușteni a fost organizat un spectacol de muzică și poezie. La manifestările...
Mama, fiinţa magică din viaţa noastră, a fost sărbătorită si de prichindeii Grădiniţei „Cireşarii” din Urleta, cu poezii, cântece şi dans. Pentru a demonstra importanţa mamei în viaţa noastră, tăticii au… trecut...
Sfârşitul acestei săptămâni vine, la Câmpina, cu un eveniment cultural de mare importanţă, care îi va pune în lumină pe doi dintre cunoscuţii scriitori ai literaturii române: Mihai Eminescu şi Ion Luca...
Magazinul Carpaţi din Sinaia a sărbătorit ziua copilului alături de micuţii de la grădiniţa Floare de colţ. Aceştia s-au distrat, au cântat, au dansat şi au spus poezii. Conducerea magazinului le-a pregătit...
Debut la Centrul Cultural Aurel Stroe din staţiunea Buşteni. Poetul Eugen Serea a lansat primul său volumul de poezii intitulat „Vecernie”, iar evenimentul a strâns un public numeros, format din prieteni ai...
Ziua Francofoniei este pusă în lumină anual de cadrele didactice iar elevii sunt încântaţi să afle cât mai multe informaţii despre cultura şi civilizaţia franceză. La Şcoala „Matei Basarab” din Brebu s-a...
„Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate”, spunea Marin Sorescu… Poezie, trăiri, gânduri adânci în versuri nemuritoare. Elevii şi profesorii câmpineni au amintit de poet astăzi, la Biblioteca Municipală a oraşului. Încă...
Copiii merită totul… dulciurile, jucăriile lor preferate, plimbări şi, de ce nu, o carte doar a lor, într-o lume a lor, în care ei sunt personaje principale. Cunoscutul poet Ştefan Al.-Saşa a...
Autorităţile ploieştene au organizat încă de ieri la statuia lui Mihai Eminescu din centrul ploieşteiului ziua culturii. La evenimentul care marchează şi împlinirea, pe 15 ianuarie, a 161 de ani de la...
Marea sărbătoare naţională a fost celebrată ca la carte, cu o zi înainte, de elevii şcolii generale Principesa Maria din Sinaia. Ca în fiecare an, tinerii au pregătit un bogat program artistic,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co