
Sebastian Ghiță, sub un nou control judiciar, de această dată în dosarul în care, ieri, și Victor Ponta a primit aceeași măsură. Procurorii DNA Ploiești îl cercetează pe Ghiță pentru săvârşirea infracţiunii...

Fostul premier, Victor Ponta, a fost audiat, în calitate de martor, azi-dimineață, la sediul DNA Ploiești, în dosarul în care Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pe cauțiune. Victor Ponta...

Prahovenii au decis. Victor Ponta și Klaus Iohannis merg în turul doi și prin voința lor politică. Aceștia i-au acordat candidatului PSD-UNPR-PC 146.440 de voturi, ceea ce înseamnă 39,41% din sufragii, iar...

Premierul României, Victor Ponta este mulțumit de cum s-au desfășurat alegerile în țară, mai ales că la acest tur de scrutin nu au fost înregistrate probleme majore. Ponta chiar a felicitat autoritățile,...

Preşedintele PSD,Victor Ponta,a fost prezent ieri, la Ploieşti, pentru a anunţa suţinerea necondiţionată a candidaturii lui Mircea Cosma şi Iulian Bădescu la alegerile local de anul viitor. A profitat însă de ocazie...

Victor Ponta, Preşedintele PSD, a participat ieri la Campionatul de Viteză în Coastă de la Sinaia, cu o maşină Mitsubishi Lancer. Maşina cu peste 300 de cai putere a avut pe parbriz...

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele PSD, Victor Ponta, în afară de USL, au în comun pasiunea pentru cursele de maşini. Cei doi vor fi adversari în etapa a X-a a...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co