Eurofavorite
Franța și Spania sunt considerate principalele favorite la Campionatul European de handbal masculin care se desfășoară în Polonia. Selecționata “cocoșului galic” este apreciată și de Dragoș Dobrescu, antrenorul celor de la CSM Ploiești. Dobrescu ține cu francezii deoarece a jucat în Hexagon și speră ca trupa superstarului Karabatic să joace cu trofeul pe masă chiar dacă are câteva absențe. La trofeul suprem aspiră și Spania. Ibericul Humet evoluează la CSM București și vrea ca naționala țării sale să ajungă cât mai sus.
Din păcate pentru handbalul românesc, naționala s-a obișnuit să rateze calificarile la turneele finale. Ultima a fost trăită și de ploieșteanul Iancu, portarul CSM-ului din Capitală. Handbalistul crede că România ar fi făcut față la întrecerea din Polonia și speră că într-un timp cât mai scurt să ajute la noi calificări ale băieților.
România are un om în Polonia, arbitrul ploieștean Romeo Ștefan face cuplu cu bucureșteanul Bogdan Stark și până acum au condus două partide, Polonia-Serbia și Croația-Islanda.



