Exerciţiu de salvare în munţi
Turişti, dacă ajunge-ţi în staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunte-ţi în siguranţă. Un dificil exerciţiu efectuat de jandarmii montani a fost realizat cu brio, dovadă că oamenii muntelui sunt bine pregătiţi să intervină în orice situaţie. Impresionanta demonstraţie s-a desfăşurat astăzi în poligonul de pregătire Sfânta Ana, pe stânci şi în locuri abrupte. La exerciţiu au asistat elevii de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Vizibil impresionaţi, tinerii au urmărit cu mare atenţie tehnicile folosite de instructorii Centrului Montan din Sinaia. Ei au vazut astăzi mai multe lucruri practice pe care le fac jandarmii montani în misiunile de pe munte. Jandarmii montani au realizat exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. Au trecut peste un pod indian, s-au căţărat, au coborât în rapel, iar la final au salvat o persoană imobilizată la mare înălţime. Ca de fiecare dată, oamenii muntelui din Sinaia au demonstrat că meseria lor nu este deloc una uşoară, însă de fiecare dată reuşesc să salveze vieţi omeneşti cu mult suflet, pasiune şi cu o bună pregătire.