Expoziţii şi recitaluri la Buşteni

Casa de Cultură din Buşteni găzduieşte în această perioadă o impresionantă expoziţie de pictură semnată de Luiza Cala. Cele 30 de tablouri aduse în staţiune au deja mare căutare în rândul turiştilor şi a localnicilor, ele fiind admirate zilnic de zeci de persoane. Artistul plastic are un palmares bogat. În 2006 a obţinut medalia de argint la Cannes, în 2007 medalia de aur şi tot atunci diploma de merit din partea Academiei Internaţionale de Artă Modernă de la Roma. De-a lungul timpului a realizat numeroase expoziţii în România, Grecia, Spania, Bulgaria şi Italia, iar lucrările sale au ajuns în colecţii particulare din ţară şi din străinătate. Iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi să asiste mâine, începând cu orele 18.30, la un concert cameral susţinut de un ansamblu de fagotişti. În program sunt lucrări de Mozart, Beethoven, Rosini şi Norris. Şi luna viitoare sunt programate o serie de recitaluri, dar şi un concert de muzică rock „True Mind” programat pe 6 martie, începând cu orele 19.00.