Actualitate

Familiile care salvează vieți

Mii de oameni trăiesc astăzi pentru că, într-un moment din viața lor în care erau foarte bolnavi și epuizaseră toate tratamentele posibile, o familie îndurerată de pierderea unei persoane dragi a avut puterea să accepte să fie prelevate organele de la ruda lor pentru a salva alte vieți. Așa a început transplantul de organe, cu medici implicați și foarte curajoși și, mai ales, cu familii generoase, pentru că, în durerea pierderii unui apropiat, oamenii sunt capabili de o generozitate fără margini, spune profesorul Radu Deac, președintele Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac, într-un interviu pentru Libertatea.
Dacă în anii 2013-2014, transplantul a atins apogeul cu 135 de donatori, campaniile negative au făcut ca numărul donatorilor să scadă dramatic, din a doua jumătate a lui 2016, iar sute de oameni aflați pe listale de așteptare pentru un transplant de ficat, rinichi sau cord să piardă orice speranță la viață.
Potrivit președintelui Agenției Naționale de Transplant, practic, din 1999 a început această activitate în mod curent, când au fost îngrijiți primii donatori multiplii de organe, donatori în stare de moarte cerebrală, care în mod inevitabil își pierdeau viața, prin evoluția bolii. De la aceștia, prin donare, se puteau preleva organele salvatoare de vieți pentru mulți pacienți. De la un donator pot fi prelevate inimă, plămâni, rinichi, ficat, piele, tendoane, os, cornee, explică profesorul Deac.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co