Fani Teixeira
Filipe Teixeira este considerat fotbalistul anului la Petrolul, de suporterii echipei. Pe siteul fanilor, aceștia au făcut un clasament pe baza voturilor acordate după fiecare meci. Topul este completat de uruguayanul Juan Albin, care ocupă locul doi, și de portarul brazilian Peterson Pecanha. Golgeterul echipei, Toto Tamuz, ocupă locul patru, iar unul dintre cei mai bine cotați fundași din Liga I, Alcenat, se află pe cinci. Victoraș Astafei este primul român din această ierarhie, în timp ce căpitanul echipei, Geraldo Alves, se află imediat după. Fosta vedeta a Petrolului, Adrian Mutu, ocupă locul opt în clasamentul general, devansând jucători ca Pablo De Lucas, Soni Mustivar sau Ovidiu Hoban. Fără niciun punct în ochii tribunelor sunt portarul Bolboașă și atacantul Morar. Conform statisticii realizate de domeniul suporterilor, Petrolul a jucat, în acest an, 44 de meciuri oficiale, a câștigat 22, a remizat de 15 ori și a suferit 7 înfrângeri. La toate acestea au contribuit, într-un fel sau altul, și fanii echipei, considerați printre cei mai buni din România.



