Favorită la calificare
Petrolul se poate considera favorită la calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei României. În urma unei trageri la sorți norocoase gruparea ploieșteană va întâlni Agricola Borcea. Ca și Petrolul, formația din Călărași este nou-promovată în Liga a III-a, acolo unde ocupă locul 10 în Seria a II-a, cu o singură victorie în primele cinci etape. Duelul Borcea-Petrolul se va disputa marți, 3 octombrie, după orele prânzului. Până acum, formația antrenată de Tavi Grigore a trecut de Regal Ferdinand, Urban Titu și Flacăra Moreni. Arnăutu și coechipierii sunt la un meci distanță să-și îndeplinescă obiectivul, acela de a juca, pe teren propriu, cu o formație din liga întâi. Jocul de la Borcea va aduce o premieră la echipa ploieșteană în sensul în care și fotbaliștii vor aduce bani în club. Câștigătoarea din turul 4 al competitiei surprizelor va primi 3000 de euro, în timp ce pierzătoarea doar 1000. Întâlnirea va avea loc în sudul țării, deși se putea disputa pe arena ,,Ilie Oană”. Însă la trei zile distanță, naționala României va juca la Ploiești, astfel că prima echipă a țării are prioritate. Alte dueluri interesante din faza a patra națională vor fi U Cluj-Olimpia Satu Mare, CSM Reșița-Pandurii sau Filiași-FC Argeș.



