Femeie snopită în bătaie, în propria locuinţă, şi jefuită, în Ploieşti
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, au pus în executare, în această dimineață, 7 mandate de percheziție domiciliară, la locuinţele unor persoane, din municipiul Ploiești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 28 noiembrie 2024, bănuiții ar fi pătruns în locuința unei femei de 63 de ani, din municipiul Ploiești iar prin întrebuințarea de acte de violență, i-ar fi sustras aproximativ 25.000 de lei, precum și alte bunuri din curtea locuinței.
La sediul unității de poliție, au fost conduse 6 persoane, în vederea audierii.
Activitatea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.