Social

Fermierii pot solicita ajutorul de stat pentru creșterea animalelor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrul Județean Prahova, informează că în perioada 02 – 16 decembrie 2024 inclusiv, se depun, atât în Municipiul Bucureşti, dar şi la Centrele judeţene ale Agenţiei, pe raza cărora se află sediul social al solicitantului, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie.

Sprijinul financiar acordat de APIA în sectorul zootehnic are două categorii principale.

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor, va fi însoţită de mai multe documente, printre care: dovada că solicitantul este persoană juridică (copie CUI/CIF); lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciului de întocmire și menținerea registrelor genealogice, avizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice; precum şi declarația pe propria răspundere din care să rezulte dacă beneficiează sau nu de dreptul de deducere a TVA.

Lista completă a documentelor, precum şi alte informaţii, se regăsesc pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Prahova.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co