Fost ministru al Justiției, mândru că a învăţat la Liceul “1 Mai” Ploiești
Puțini sunt cei care știu că Liceul “1 Mai” Ploiești, acum colegiu tehnic, este un fel de fabrică de miniștri. Aici au absolvit Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, precum și vicepremierul Grațiela Gavrilescu, actualul ministru al Mediului. Totodată, absolvent al acestui liceu este și Cristian Ganea, viceprimar al Ploieștiului. Pentru toți aceștia, ziua de astăzi a fost una extrem de importantă, pentru că școala a împlinit 145 de ani de existență. La începuturile sale, Colegiul Tehnic “1 Mai” a funcționat ca școală de arte și meserii, iar Ion Popescu, primul director al instituției de învățământ, ne spune că era cea mai bună din județ. Conducerea Colegiului Tehnic “1 Mai” Ploiești s-a străduit ca cei 145 de ani sărbătoriți astăzi să fie marcați de prezența celor care au absolvit cu ani în urmă aici, dar și a foștilor profesori și directori. Invitați au mai fost și șefi de promoții, precum și olimpici din această unitate de învățământ. Aniversarea de astăzi a fost celebrată și printr-un program artistic, oferit atât de copiii de la grădinița colegiului, cât și de elevii din clasele liceale.



