Actualitate

Frig la munte

Atenţie turişti dacă veniţi în această perioadă în staţiunile de pe Valea Prahovei. La munte s-a instalat deja toamna, iar termometrele au arătat aseară 5 grade celsius. Dacă în urmă cu  câteva zile soarele strălucea puternic pe cer şi purtam haine subţiri, acum toată lumea a trecut la garderoba groasă. Cei aflaţi în concediu la poalele Bucegilor s-au văzut nevoiţi să-şi cumpere geci, căciuli şi pluovere, deoarece în bagaj aveau numai articole de vară.  Din păcate, temperaturile scăzute, înseamnă şi mai mulţi bani scoşi din buzunar. Cei mai afectaţi sunt bătrânii, care nu pot sta în frig şi sunt nevoiţi să se încălzească. Deja, oamenii îşi fac calculele şi se gândesc cu groază că vor trebui din pensia mică să achite mai mult la factura de la gaze. Deja mulţi se gândesc la sezonul de iarnă, iar localnicii povestesc că în anii trecuţi, pe munte a nins chiar în mijlocul verii, aşa că nu este exclus ca la altitudini mari să cadă primii fulgi de nea. Pe munte vremea este capricioasă, iar salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu se aventureze la drum fără a le cere sfatul. Nu urcaţi la altitudini mari fără un echipament corespunzător: bocanci, pelerină de ploaie şi haine groase.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co