Actualitate

Funcţionarii sinăieni rămân pe baricade

„Sinaia Forever”- aşa se numeşte noua societate publică înfiinţată de autorităţile din staţiunea Sinaia. Aleşii au luat această decizie la ultima şedinţă, iar societatea comercială, cu răspundere limitată, va fi direct în subordinea Consiliului Local, care va prelua o parte din serviciile publice. Conducerea staţiunii a luat această deizie pentru ca numărul disponibilizaţilor din cadrul administraţiei locale să fie cât mai mic. Ordonanţa Guvernului privind reorganizarea în instituţiile bugetare prevede ca numărul maxim de salariaţi să fie stabilit în funcţie de populaţie. Concret, Sinaia are aproximativ 11.500 de locuitori, deci la primărie ar trebui să lucreze maxim 12 angajaţi, lucru aproape imposibil, spun reprezentanţii acestei instituţii. În Sinaia, mai există o societate publică, Transport Urban, care se ocupă de mijloacele de transport în comun din staţiune,  dar şi de telegondola care face legătura dintre oraş şi Cota 1400. Dacă pentru serviciile publice s-a găsit o soluţie, la Poliţia Comunitară din staţiune, se vor face restructurări. Astfel, din 19 agenţi, câţi există în momentul de faţă, vor rămâne numai 12, însă autorităţile nu ştiu cum vor face faţă poliţiştii comunitari solicitărilor, mai ales când în Sinaia vor veni mulţi turişti sau vor exista evenimente de amploare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co