Gânduri mari pentru retur!
Deşi în urmă cu câteva luni Mărgărit Ciubotaru, unul dintre finanţatorii echipei Unirea Câmpina, a decis să se retragă din fotbal, în cele din urmă s-a răzgândit şi a revenit pe marginea terenului. Şi nu oricum, ci cu gânduri mari pentru o echipă destul de mică. Mara, aşa cum este cunoscut de iubitorii fotbalului, vrea ca în pauza competiţională să întărească lotul, mai ales în ceea ce priveşte mijlocaşii, în acest sens discutând deja cu 3 fotbalişti, pe care vrea să-i aducă la Câmpina. Deşi este convins că anul acesta echipa Unirea Câmpina nu va putea intra în divizia C, locul şase fiind cel care se potriveşte cel mai bine cu prestaţia jucătorilor,Mara crea ca după returul de campionat, să formeze o echipă cu care să poată obţine locul 1. Totul depinde, însă, şi de cei care sunt dispuşi să ajute, din punct de vedere financiar, echipa câmpineană.