Actualitate

Garanţie pentru administratori

Din ce în ce mai mulţi ploieşteni care stau la bloc vin ori la primărie, ori la Uniunea Asociaţiilor de Proprietari să se plângă de faptul că administratorii le fură banii de întreţinere sau că nu-i gestionează corect. Primarul Andrei Volosevici împreună cu conducerea Uniunii a stabilit întâlniri cu administratorii de bloc, dar şi cu cenzorii şi preşedinţii de asociaţie. Aceştia vor trebui să prezinte actele asociaţiei din care se va putea observa dacă au probleme cu restanţierii sau dacă debitele înregistrate la operatorii de servicii publice sunt cauzate de furturi din gestiune. Totodată s-a discutat şi despre posibilitatea legală de percepere a unei garanţii financiare din partea administratorului. Faţă de această măsură, administratorii au păreri împărţite. Cei cu vechime susţin că garanţia morală este mult mai importantă. Cum primăria nu poate interveni în problemele de pe scara unui bloc, rămâne ca oamenii fie mai responsabili şi să controleze periodic atât activitatea administratorului, cât şi cea a preşedinetului şi cenzorului, care sunt de fapt reprezentanţii direcţi ai proprietarilor de apartamente şi care se pot face vinovaţi de eventualele furturi. În Ploieşti există peste 1.600 de asociaţii de proprietari dintre care peste 1.350 sunt afililate la Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Ploieşti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co