Grăbiţi la declaraţii
Mai sunt două săptămâni până la expirarea termenului limită pentru depunerea formularului 200, dar prahovenii conştiincioşi au venit deja la Direcţia Finanţelor Prahova. Concret, până pe 17 mai prahovenii mai pot depune la fisc declaraţia privind veniturile realizate în bani sau în natură din activităţi independente, adică activităţi comerciale, profesii liberale şi drepturi de proprietate intelectuală. Tot formularul 200 trebuie să-l depună şi cei care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, câştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare şi câştiguri din operaţiuni de vânzare –cumpărare de valută la termen, pe bază de contract. Doar în Ploieşti există 17.000 de astfel de contribuabili şi aproape 4.000 dintre aceştia au venit deja să depună declaraţia.