Sport

Gratuitate sau înțelegere

Emoții pentru oficialii de la Petrolul ’52. Aceștia așteaptă un răspuns favorabil din partea Primăriei Ploiești, cu privire la folosirea stadionului “Ilie Oană”. În adresa semnată de Cristi Vlad, clubul ploieștean solicită folosirea gratuită a terenului de joc, dar și a facilităților existente pe arena ploieșteana pentru sezonul 2016-2017. În cazul în care varianta “fără nici o plată” nu va fi posibilă, conducătorii grupării petroliste vor ca, de comun acord cu oficialitățile orașului, să găsească modalitatea de plată a tot ceea ce înseamnă “Ilie Oană”.

În aceași adresă, Asociația Sportivă Petrolul 52 solicită ca demersul lor să fie inclus pe Ordinea de Zi a proximei ședințe a Consiliului Local Ploiești. Asta pentru că timpul presează iar primul meci, pe teren propriu, este pe 27 august, cu AS Tufeni Băicoi. Finalul săptămânii trecute a fost unul cu decizii importante pentru noul Petrolul. Echipa a fost afiliată și înscrisă, oficial, în Liga A Prahova, odată cu Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal.

Tot atunci s-a decis ca prima etapa a ligii județene să fie amânată cu o săptămână, pe 13 fiind zi de doliu național, astfel că Petrolul 52 va debuta pe 20 august, în deplasare, la CS Păulești. Toate meciurile se dispută sâmbăta în acest sezon, formaţiile având dreptul să aleagă dacă vor să joace pe teren propriu de la ora 11.00 sau de la ora oficială a lunii respective.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co