Guvernul schimbă regulile burselor școlare
Guvernul a aprobat noile reguli privind acordarea burselor pentru elevi. Începând cu anul școlar 2025–2026, sumele vor varia între 300 și 700 de lei, în funcție de categoria bursei.
Toți elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență de zi, vor putea beneficia de sprijin financiar.
Dacă în 2024-2025 existau cinci tipuri de burse: de merit, de reziliență, sociale, tehnologice și de performanță, noul act normativ prevede doar trei: burse de merit, sociale și tehnologice. Bursele de performanță dispar, la fel și cele de reziliență. În anul școlar 2025–2026 sunt prevăzute trei tipuri principale de burse:
• Bursa de merit, în valoare de 450 de lei pe lună, pentru elevii de gimnaziu, liceu și profesional, inclusiv în sistemul dual.
• Bursa socială, în valoare de 300 de lei pe lună, acordată tuturor elevilor din clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale aflați în situații vulnerabile.
• Bursa tehnologică, tot de 300 de lei pe lună, destinată elevilor din învățământul profesional și dual.
Cea mai mare noutate o reprezintă introducerea bursei pentru mamele minore, în valoare de 700 de lei pe lună. Guvernul explică faptul că măsura are ca scop sprijinirea tinerelor mame să se întoarcă la școală și să-și continue studiile, nu încurajarea sarcinilor la vârste fragede.
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore, o realitate care a determinat Executivul să ia această decizie.
Inițial, metodologia burselor prevedea limitarea burselor de merit la nivel de clasă, însă această regulă a fost eliminată, iar sistemul a rămas unitar, reglementat la nivel național.



