Sport

Handbaliste noi în autocarul de Predeal

CSM Ploiești s-a întărit înainte să inspire aerul tare de munte. Gruparea ploieșteană a luat în cantonamentul de la Predeal jucătoare ce pot ridica nivelul valoric al lotului. Interul Clara Vădineanu este cea mai cunoscută dintre ele. Handbalista vine de la HCM Râmnicu Vâlcea, ea fiind dorită la Ploiești și sezonul trecut. Conducerea clubului a reușit să urce în autocarul de Predeal și alte jucătoare noi. Interul ucrainean Alla Sheiko, ultima oară la CSM București, și extrema stângă Oana Ionescu, de la Neptun Constanța, echipă tocmai desființată. Oficialii clubului spun că toate aceste handbaliste sunt foarte aproape să-și pună semnătura pe contractul de joc. În schimb, CSM-ul a obținut iscălitura Mirelei Roman pentru încă un sezon. Așa că echipa beneficiază, în continuare, de cea mai bună marcatoare, peste 150 goluri campionatul trecut. O altă piesă importantă, Daciana Curtean, s-a căsătorit în această vară și va figura cu noul nume, Daciana Balaban. Lipsesc Zamfirescu și Chiricuță, care s-au oprit cu naționala României de tineret în sferturile de finală ale mondialului din Croația. În opinia conducerii tehnice, echipa mai are nevoie de un portar cu experiență, dar și de câteva jucătoare pe linia de 9 metri. Noul antrenor, Gheorghe Covaciu, spune că cele nouă zile de la munte vor fi destinate exclusiv pregătirii fizice, cu antrenamente în aer liber și în sala de forță. După aceea, echipa va intra în sala de joc, iar în fiecare weekend din luna august, CSM Ploiești va participa la câte un turneu de meciuri amicale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co