Haos pe drumurile de la munte

Zeci de maşini au rămas în acest wekend blocate în Sinaia pe drumul care duce la Telegondolă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. A nins puternic pe Valea Prahovei, iar pe drum s-a format gheaţă. În aceste condiţii, autoturismele au derapat, iar şoferii nu au mai putut înainta. Din cauza zăpezii, drumul care leagă staţiunea de Cota 1400 a fost închis. Administraţia locală a montat o barieră, iar turiştii au făcut cale întoarsă. ATV-urile au putut intra pe drumul Cotei, însă zăpada mare le-a creat probleme. Conform administraţiei locale, s-a luat decizia inchiderii drumului cotei deoarece deszăpezirea lui costă foarte mult şi nu sunt fonduri. Până când vremea se va încălzi, turiştii sunt sfătuiţi să urce pe munte numai cu instalaţiile de transport pe cablu.