Hipodromul Ploiești se reactivează!
După pauza forţată determinată de pandemia de coronavirus, Hipodromul Ploieşti se reactivează în acest weekend, duminică urmând să fie organizată cea de-a doua reuniune oficială de trap din acest an! Având în vedere restricţiile impuse de autorităţi, nu va fi o reuniune deschisă publicului larg. Accesul în incinta hipodromului urmând să fie permis doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate. Pentru ca iubitorii turfului să poată urmări, totuşi, reuniunea din 7 iunie, aceasta va fi transmisă live pe internet, link-ul la care vor putea fi urmărite cursele urmând să fie anunţat duminică, cu o oră înaintea startului. Cea de-a doua reuniune din acest an va avea în program cinci curse de trap. Se remarcă două curse semiclasice: Premiul Debutanţilor, rezervat cailor de 2 ani, şi Premiul Carpaţi, una dintre cele trei curse premergătoare Derby-ului de Trap al României. În această primăvară, au fost deja calificaţi 18 cai noi, majoritatea străini, iar şase dintre aceştia vor putea fi văzuţi duminică în Premiul Debutanţilor. Reuniunea va debuta la ora 11.00, cu Premiul Bizar, apoi va continua cu cele două curse importante ale zilei: Premiul Debutanţilor şi Premiul Carpaţi. Va urma, Premiul Alexandros şi, în încheiere, de la ora 13.00, se va ţine Premiul Bianca – Fortuna Silver, care are nu mai puţin de 12 cai la start. Prima reuniune hipică din acest an a avut loc pe data de 8 martie, când s-a ţinut Premiul de deschidere, câştigat de iapa Fine Boko.