Îmbulzeală la plata dărilor
Contribuabilii au luat cu asalt casieriile Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, pentru a-și achita taxele și impozitele locale.
De obicei, în zilele de luni se înregistrează cele mai multe încasări.
În special, pensionarii se grăbesc să scape de plata dărilor.
Cei mai mulți dintre ei au venit să-și achite impozitele integral, până la 31 martie, pentru a beneficia de bonificația de 10 la sută. De la începutul anului și până în prezent, peste 45.000 de ploieșteni și-au plătit impozitele, dintre care aproape 37.000 au achitat integral și au primit bonificație.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în 2020 a crescut numărul celor care au venit să-și dea dările. În continuare, cei mai mulți ploieșteni preferă să plătească în numerar, la casierie.
Cea mai nouă modalitate de plată este prin intermediul unei aplicații, direct de pe telefonul mobil și a fost introdusă anul acesta.
Aplicația se numește “Impozite și taxe locale Ploiești” și se poate descărca din Magazin Play, deocamdată, numai de pe telefoanele Android.