Împreună pentru siguranţa ta!
Prezentarea conceptului Poliţiei de Proximitate. Măsuri şi recomandări cu rol de pregătire anti-infracţională. Rolul Primăriei Municipiului Câmpina în realizarea şi menţinerea climatului de siguranţă al cetăţeanului. Acestea au fost cateva dintre mesajele pe care poliţiştii le-au transmis câmpinenilor din mai multe zone ale municipiului, însoţite de invitaţii care cheamă populaţia la discuţii pe teme referitoare, mai ales, la siguranţa persoanelor de vârsta a treia. Municipiul Câmpina a fost împărţit în mai multe zone şi poliţiştii, ajutaţi de agenţii comunitari, au luat la pas fiecare stradă, pentru a împărţi invitaţiile. Oamenii nu s-au speriat atunci când s-au trezit cu poliţia la uşă sau la poartă. Din contră, au anunţat că vor veni la întâlnirile de pe 5 şi 6 mai, pentru a-şi spune păsurile. Acţiunea de împărţire a pliantelor şi invitaţiilor va continua şi în zilele următoare, scopul fiind acela de a afla toată lumea despre ele.