Actualitate

Împreună pentru un loc MAI sigur şi… o copilărie MAI frumoasă!

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile “Matei Basarab” Ploieşti pregătesc un eveniment deosebit pentru cei mici, vineri, 31 mai 2024, între orele 10:00 și 14:00, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Activitatea se va desfăşura la Esplanada Palatului Culturii din Ploiești.
Cei mici şi cei mari vor putea asista la exerciții demonstrative cu câinii de serviciu, unde copiii vor avea ocazia să asiste la demonstrații captivante ale talentelor și abilităților câinilor jandarmi, oferindu-le o perspectivă fascinantă asupra muncii acestora în cadrul forțelor de ordine. Totodată, vor putea explora autospecialele, mai precis, vor putea urca în autospecialele de intervenție ale jandarmilor, având ocazia să descopere și să se familiarizeze cu echipamentele folosite în misiunile de protecție și intervenție. Cei mici vor putea participa şi la Atelierul interactiv de prezentare a tehnicii și echipamentelor, unde participanții vor putea afla mai multe despre tehnologia și echipamentele din dotare ale jandarmilor, printr-un atelier interactiv plin de informații interesante și educaționale. Surprizele nu se încheie aici. Copiii sunt invitați să se exprime prin desene pe asfalt și alte activități creative, având oportunitatea de a-și manifesta imaginația și creativitatea într-un mediu distractiv și prietenos. Mai multe informaţii despre eveniment, găsiţi pe ziarul online www.zvp.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co