Actualitate

În memoria lui Aurel Vlaicu

13 septembrie 2013. Ziua în care, autorități locale, județene și centrale, veterani ai aviației române, dar și oameni veniți din toate colțurile țări au marcat 100 de ani de la moartea aviatorului și inventatorului Aurel Vlaicu. Manifestările au avut loc la monumentul dedicat acestuia de la Bănești. Cu această ocazie a fost dezvelită, de către președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, alături de Otilia Sava, secretar de stat MAPN și primarul comunei, Gheorghe Stoica, o placă comemorativă pe care va rămâne veșnic scris: „Cu dragoste şi recunoştinţă, în amintirea inginerului Aurel Vlaicu – genial inventator, constructor şi pilot de aeronave – locuitorii județului Prahova”. De la manifestări nu au lipsit nici Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi reprezentanți ai Forțelor Aeriene și Romaero București. Pentru prima dată, la monumentul de la Bănești, toți cei prezenți au putut admira și s-au putut fotografia alături de macheta avionului „Vlaicu II”, cea care ne duce cu gândul spre zborul istoric și fatidic din 13 septembrie 1913. Un sobor de preoți a ținut o slujbă de pomenire în memoria inventatorului, după care s-a trecut la depunerea de coroane la monumentul ridicat în cinstea pionierului aviației române și mondiale. Acțiunile dedicate celor 100 de ani de la ultimul zbor al lui Aurel Vlaicu s-au încheiat cu o demonstrație aeriană, la care au participat aviatori de la Aeroclubul Român și echipa de acrobaţie aeriană, Iacării Acrobați.
ambianță cu zbor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co