Actualitate

“In memoriam Nichita”

“In memoriam Nichita” a fost fost denumirea generică a Recitalului de Muzică și Poezie susținut de folkistul Mircea Bodolan în cadrul Stagiunii Muzicale de la Bușteni, eveniment dedicat marelui poet Nichita Stănescu de la a cărui naștere s-au împlinit, pe 31 martie, 81 de ani. Binecunoscutul muzician a interpretat melodii folk din repertoriul personal şi a recitat poezii ale unor celebrii poeţi români cum ar fi Marin Sorescu, Augustin Doainaş şi, desigur, Nichita Stănescu. Cantautorul l-a avut ca invitat pe profesorul și poetul Grigore Golubeanu, referent al Centrului Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni, care a recitat câteva poezii din recentul său volumul de versuri “ARDERE – poeme de vorbe şi linii”. Prin conţinutul pieselor muzicale dar şi al poeziilor, ca şi prin atmosfera creată, spectacolul de a fost unul de suflet, iar publicul aflat în sală a apreciat prin aplauze generoase prestaţia artistică a celor doi protagonişti. Activitățile din cadrul Stagiunii Muzicale 2014 vor continua la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din stațiunea Bușteni cu un “Recital de pian la patru mâini” susținut de Aduna Cocârgeanu, din România, care alături de americanul Jan Darrel Jensen va interpreta un program ce va cuprinde lucrări de Mozart, Wagner, Brahms sau Dvorak. Evenimentul, organizat în colaborare cu Filarmonica “George Enescu” şi Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, se va relua pe data de 9 aprilie, în Sala Mică a Ateneului Român.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co