Încasau „utilități” false și furau bijuterii
Polițiștii Secției nr. 3 Ploiești au reținut două persoane, un bărbat de 36 de ani și o femeie de 33 de ani, ambii din Galați, bănuite de înșelăciune în formă continuată, complicitate la înșelăciune și furt calificat.
Ancheta a pornit după mai multe sesizări făcute în luna noiembrie, în care ploieștenii reclamau faptul că indivizi necunoscuți le-ar fi bătut la ușă, pretinzând că vând pește și solicitând bani.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că suspecții nu doar că cereau bani sub diverse pretexte, dar ar fi și profitat de neatenția unei persoane pentru a-i fura bijuterii din argint.
De asemenea, unul dintre ei s-ar fi prezentat fals drept reprezentant al unei firme de utilități, cerând bani pentru „întreținerea locuinței”.
Pe 3 decembrie, cei doi ar fi comis patru noi înșelăciuni în orașul Boldești-Scăeni, prezentând identități mincinoase și cauzând un prejudiciu total de 5.441 de lei.
Tot în aceeași zi, polițiștii i-au depistat în trafic, pe raza comunei Albești-Paleologu, oprindu-le autoturismul. La control, anchetatorii au găsit exact suma sustrasă, bani care au fost recuperați și restituiți victimelor.
Pe baza probelor, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați procurorilor pentru luarea unei noi măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.



