Incendiu la o hală industrială din Urlați

Un incendiu a izbucnit astăzi, într-o hală industrială din orașul Urlați.
Incendiul a fost localizat de către echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, care au intervenit prompt la fața locului.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost alocate, progresiv, 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.
Pompierii sosiți la fața locului au constatat faptul că incendiul s-a produs la nivelul unei instalații de ventilare (extractor de praf) din interiorul unei hale de producție, fără flacără, doar cu degajare de fum. S-a acționat pentru ventilarea încăperii, sens în care s intervenit cu un ventilator de capacitate mare.
Din informaţiile primite, în hală se aflau aproximativ 150 de persoane, care s-au autoevacuat și se află în siguranță.
Până în prezent, nu au fost raportate victime, iar autoritățile continuă să monitorizeze situația pentru a preveni eventuale reactivări ale focului. Cauzele incendiului urmează să fie stabilite în urma unei anchete.