Încep probele Bacalaureatului de toamnă 2024

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024 începe joi, 8 august, cu proba de competențe la limba română. Competențele la română se mai pot susține și vineri, 9 august, zi dedicată și competențelor de evaluare a comunicării în limba maternă. Luni, 12 august, candidații sunt evaluați la competențele digitale, iar marți și miercuri (13-14 august) – la o limbă modernă studiată în liceu, informează edupedu.ro.
La sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2024 se pot înscrie atât candidații care nu au promovat examenul în sesiunea de vară a acestui an, dar și alți candidați care au picat Bacalaureatul în alte sesiuni din anii precedenți. De asemenea, pentru a susține examenul din toamnă se pot înscrie și candidații care au terminat liceul în alți ani, dar, din diferite motive, nu au putut susține până acum probele examenului.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii vor susţine pe 9 august, Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă; pe 12 august: Evaluarea competențelor digitale; pe 13 – 14 august: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională; pe 19 august: Limba și literatura română – proba scrisă; pe 20 august: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă; 21 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă şi pe 22 august: Limba și literatura maternă – proba scrisă. Pe data de 26 august se vor afișa rezultatele la probele scrise, până la ora 12.00, iar în intervalul 12.00 – 18.00, cei nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestații, urmând ca în perioada 27 – 29 august 2024 să aibe loc rezolvarea acestora; iar pe 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale.