Infractiuni… fara numar

By
Percheziții ale polițișilor prahoveni. Descinderile au avut loc în localitatea Filipeștii de pădure, la trei bărbați acuzați de săvârșirea a patru infracțiuni de furt. Se pare că aceștia au sustras materiale de construcții din biserica din Ditești, au dat o spargere la o societate comercială și au furat și cabluri telefonice.
Totodată, ei sunt acuzați și de violare de domiciliu, dar și de săvârșirea a trei infracțiuni de lovire. Toți cei trei bărbați au antecedente penale. În plus, polițiștii vor continua cercetările, întrucât se pare că aceștia au la activ mai multe infracțiuni. De asemenea, sunt informații conform cărora nu ar fi acționat singuri, ci ar mai fi implicați alți patru bărbați.