Sport

Înfruntarea juniorilor

Uhrin junior îl va înfrunta iar pe Lucescu junior. Dacă anul trecut Viktoria Plzen a eliminat Șahtiorul lui Mircea Lucescu, antrenorul cehilor își dorește același lucru și cu Răzvan Lucescu. Dușan Uhrin l-a mai înfruntat pe antrenorul Petrolului, iar acum are o nouă ocazie. La conferința de presă, principalul Viktoriei a venit cu cel mai experimentat jucător al lor. Pavel Horvath are 39 de ani și încă este unul dintre cei mai periculoși jucători ai cehilor. Horvath versus Mutu poate fi unul din duelurile care să decidă, dacă nu calificarea, măcar unul dintre meciuri. Fost jucător în Bundesliga, Horvath spune despre fotbaliștii Petrolului că formează o trupă ofensivă. Nu doar la Mutu trebuie să fie atenți, mai sunt Tamuz, Albin, Teixeira, fotbaliști care oricând pot decide un meci. El a mai spus că Dușan Uhrin junior și antrenorul cu portarii s-au bucurat cel mai mult că vor înfrunta Petrolul. Deoarece principalul cunoaște fotbalul românesc, iar cel care se ocupă de pregătirea portarilor este român, ambii lucrând împreună la Timișoara. Uhrin a declarat că nu poate face o comparație între Mircea și Răzvan Lucescu, însă, acesta din urmă are destulă experiență cu care să-i motiveze la maxim pe jucatori. Trupa Viktoriei a venit de ieri la Ploiesti fiind cazata aproape de stadion. Cehii au facut antrenamentul oficial la ora jocului la meci fiind anuntati si 100 de suporteri adversi, unii dintre venind impreuna cu delegatia oficiala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co