Actualitate

Inghesuiala pentru subventie

Cozi interminabile pentru subvenţiile la încălzire. Sute de prahoveni s-au înghesuit la sediul ASSC pentru a depune actele necesare obţinerii acestui sprijin financiar din partea statului. Deşi la primele ore ale dimineţii, mercurul din termometre abia dacă urcase la 7 grade Celsius, zeci de ploieşteni au înfruntat frigul cu speranţa că la iarnă îşi vor putea plăti factura la căldura, dacă statul le va întinde o mână de ajutor. Spiritele s-au încins, însă, repede şi nu puţini au acuzat proasta organizare a funcţionarilor. Totuşi, procedura merge mai bine ca anul trecut, recunosc cei pe care experienţa i-a învăţat să fie mai toleranţi cu funcţionarii. De subvenţiile la încălzire beneficiază în acest an persoanele singure cu venitul mai mic de 1082 de lei şi familiile cu venituri de până la 786 de lei pe membru de familie. Suma maximă acordată ca ajutor pentru încălzirea locuinţei este de 54 de lei pe lună pentru persoanele cu un venit sub 155 de lei, iar suma minimă este de 16 de lei pentru cei cu un venit cuprins între 540 şi 615 lei pe lună. Cererile pentru acordarea subvenţiei pe toată perioada sezonului rece pot fi depuse pînă pe data de 25 octombrie.

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co