Actualitate

“Între chin și amin”- marea premieră și la Ploiești

Mare eveniment artistic, aseară, la Ploiești.
În prezența unui public numeros, a avut loc premiera de gală a celui mai bun film românesc al anului, “Între chin și amin”, un film cutremurător despre Experimentul Pitești, regizat de către Toma Enache. Evenimentul a fost organizat de către o femeie de afaceri de succes din Ploiești, Martha Mocanu. Invitați de onoare, alături de regizorul Toma Enache au fost protagoniștii principali Constantin Cotimanis, Kira Hagi și alți actori, precum și membri ai echipei tehnice de producție.
Filmul este depre credință și putere, despre oameni îngenunchiați fizic de către torționarii lor, dar niciodată spiritual, dar și despre victime care devin, la rândul lor, călăi.
Este un film cutremurător, care se urmărește cu pumnii strânși de revoltă și sufletul ghem, de durere.
“Și când n-am să mai mor/ pe margini voi călca știutul destin/ Viața rămâne acolo între Chin și Amin!” sunt versurile pe care le scria regizorul Toma Enache, cu mult timp înainte de a avea ideea acestui film.
La finalul proiecției, atât el, cât și actorii au fost premiați, în ropotele de aplauze ale spectatorilor.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co