Actualitate

Întrecere între câinii ciobăneşti

Cei mai arătoşi câini ciobăneşti mioritici din România au fost etalaţi în weekend la Buşteni, pe stadionul din staţiune. Patrupedele au participat la un concurs şi au impresionat publicul prin frumuseţea şi isteţimea lor. Superbele exemplare au fost pregătite cu mare atenţie de stăpâni, înainte de a ajunge în faţa juriului. Ciobăneştii au trecut repede peste emoţii şi s-au acomodat cu forfota din jur, ba chiar s-au lăsat admiraţi, fotografiaţi şi mângâiaţi de spectatori. Apoi, au defilat într-un loc special amenajat, iar fiecare şi-a etalat calităţile în faţa arbitrilor. Crescătorii patrupedelor spun că, deşi ciobăneştii româneşti mioritici au talia mare, sunt foarte prietenoşi, calmi, dar totodată paznici incoruptibili şi curajoşi. Dacă vreţi să vă cumpăraţi un astfel de câine, trebuie să ştiţi că nu este costisitoare întreţinerea lui. Concursul s-a desfăşurat pe mai multe categorii, la el participând pui, adulţi şi veterani. Organizatorii promit că Buşteniul va mai găzdui astfel de competiţii, deoarece patrupedele reprezintă o adevărată atracţie pentru turişti şi localnici. La final, ciobăneştii mioritici care au avut cele mai multe calităţi, au fost recompensaţi cu diplome, cupe şi medalii, în aplauzele tuturor.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co