Actualitate

Investiţii la Casinoul din Sinaia

Lucrări intense la Casinoul din Sinaia, acolo unde o firmă specializată reabilitează faţada instituţiei de cultură. Clădirea de patrimoniu era într-o continuă deteriorare pentru că de 30 de ani aici nu au mai fost derulate astfel de investiţii. Proiectul restaurării edificiului se ridică la 500.000 de euro.  98% din fonduri sunt asuportate de Ministerul Culturii, restul banilor fiind alocaţi din bugetul administraţiei locale. Deşi exteriorul clădirii este acoperit cu schele şi s-a trasformat într-un şantier, evenimentele nu au fost afectate de lucrări. Cele 12 săli spaţioase continuă să găzduiască tot felul de activităţi private şi culturale, printre care congrese, conferinţe, lansări de carte, festivaluri şi expoziţii. Tot în acest an, conducerea Centrului Internaţional de Conferinţe, s-a ocupat şi de alte investiţii care au vizat o parte din mobilier. Au fost restaurate fotoliile şi uşile de la sala de teatru, iar pe viitor aici s-ar putea deschise un muzeu cu obiecte vechi care au aparţinut în trecut instutuţiei: jetoane, tacâmuri şi fotografii. Casinoul este dituat în Parcul Dimitrie Ghica şi a fost ridicat t la iniţiativa lui Carol I. Construcţia a demarat în 1912 şi a fost finalizată un an mai târziu. Lucrările au fost supravegheate de arhitectul Petre Antonescu, care era şi autorul planurilor. Casinoul l-a avut ca prim acţionar pe baronul de Marcary, cel care era şi acţionar al casinoului din Monte-Carlo.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co