Joacă în cea mai grea grupă!
“Este grupa cea mai dificilă, pentru că toate cele patru echipe sunt de nivel valoric apropiat şi au şansa lor”. Este declarația lui Silviu Stănescu, antrenorul handbaliștilor de la CSM Ploiești, după tragerea la sorți a celor două grupe ale Turneului final valoare, la nivel de juniori I. Formaţia pregătită de Stănescu a fost repartizată în Grupa B, alături de CSM Bucureşti, Potaissa Turda şi LPS Suceava. Turneul se va desfăşura săptămâna viitoare, de marţi până sâmbătă, la Cluj-Napoca. Gabi Paraschiv și coechipierii vor debuta cu Potaissa Turda, marți, 7 mai, a doua zi vor înfrunta LPS Suceava, iar în ultimul meci înfruntă pe CSM Bucureşti. Antrenorul Stănescu spune că indiferent de adversar băieții vor da totul pentru căștigarea titlului:”Nu ne este frică de nimeni şi mergem să ne luptăm în fiecare meci. La fel am făcut şi în sezonul trecut şi am reuşit să obţinem o medalie, aşa că avem speranţe din nou să urcăm pe podium. Suntem dornici să facem performanţă, mergem să ne batem cu orice adversar!”- adeclarat antrenorul care este și arbitru în Liga Națională. Din Grupa A fac parte: CSŞ Sighişoara, CSM Bacău, CSM Şcolar Reşiţa şi CSŞ 2 Baia Mare. Primele două clasate în cele două grupe vor juca, încrucişat (A1-B2 şi B1-A2), în semifinalele turneului, iar jocurile de clasament vor fi A3-B3 (pentru locurile 5-6) şi A4-B4 (pentru locurile 7-8). CSM Ploieşti s-a calificat la turneul din Ardeal după un parcurs cu 18 victorii, două remize şi două înfrângeri.



