Lacurile la control
Lacurile Bisericii şi Curiacu! Două zone pe care nimeni nu le-a mai băgat în seamă de ani de zile. Cele două zone reprezintă un aspect special pentru administraţia publică locală din Câmpina, care fiind prinsă cu finanţări pentru diverse lucrări de investiţii sau reparaţii, a uitat că cele două lacuri aparţin oraşului. Ceea ce a mai rămas din ele. Iată că, în cele din urmă, a venit şi rândul lor. Au fost întocmite primele documente, adică studiile de fezabilitate. Dacă totul va merge aşa cum trebuie, Lacul Bisericii şi Lacul Curiacu, cunoscut mai degrabă drept Lacul de la Fabrica de Ciorapi, vor intra într-un proces de modernizare, care înseamnă curăţarea luciului apei, întărirea malurilor, introducerea de iluminat public, reabilitare alei de acces pietonal, înlocuire sau montare de bănci. În ceea ce priveşte Lacul Bisericii, lucrurile nu stau chiar aşa de rău. Cel puţin apa este cât de cât curată. Nu acelaşi lucru se poate spune despre lacul Curiacu, acolo unde întâlnim un peisaj desprins parcă din zonele puţin umblate ale Deltei Dunării. Şi mai există şi problema reziduurilor petroliere. Cu toate acestea situaţia nu este atât de gravă, consideră edilul şef din Câmpina. Prin Lacul Curiacu fluxul de apă este continuu, în sensul că apa vine din Lacul Bisericii, lucru care ar putea permite ecologizarea zonei şi redarea ei celor care doresc să facă o plimbare pe marginea lacului. Sau care vor dori o partidă de pescuit.