Actualitate

Lecţii de schi în străinătate

Tot mai mulţi români, cu dare de mână, îşi petrec vacanţele de iarnă în staţiuni celebre din Austria, Elveţia, Franţa sau Italia. Pentru pasionaţii schiului sau snowboard-ului, un concediu perfect, presupune alegerea unei staţiuni montane în care condiţiile pentru aceste sporturi să fie excelente. Şi pentru ca tabloul să fie perfect, mai nou, împătimiţii acestor sporturi apelează la instructori profesionişti români, care îi însoţesc în vacanţă şi le oferă lecţii pe omăt. Şi dacă vă imaginaţi că sunt puţine solicitări, vă înşelaţi. Monitorii sunt solicitaţi încă din perioada verii pentru sezonul rece, iar de la an la an, cererile cresc. De cele mai multe ori, în vacanţe, instructorii se ocupă de copii şi îi învaţă tainele schiului, timp în care, părinţii mai nu au grija celor mici şi se bucură în voie de omăt. Să-ţi angajezi un instructor personal nu este deloc ieftin, mai ales că schiul, în sine, este un sport scump. Însă odată ce apelezi la aceste servicii, ai parte de multe satisfacţii, spun monitorii. Care sunt preţurile pe care clienţii îi achită? Ele diferă şi se negociază, în funcţie de staţiunea aleasă şi durata sejurului. Mulţi români preferă să angajeze instructori pentru copiii lor şi în următorii ani.Dacă iniţial, prichindeii învaţă mişcările elementare pe pârtie, apoi ei iau lecţii de perfecţionare. În topul destinaţiilor alese pentru astfel de vacanţe se numără Austria, ţară cu 800 de staţiuni de iarnă în 71 de regiuni  şi Italia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co