Actualitate

Liceul din Valea Călugărească, depozit și magazin cu produse furate din hipermarketuri

Locuitorii din comuna prahoveană Valea Călugărească s-au bucurat în ultimele luni de prețuri fără concurență la produse alimentare, electrocasnice și de îmbrăcăminte. Aceștia le cumpărau la jumătate de preț și chiar la un sfert de preț față de cel de pe piață, direct din incinta Colegiul Agricol Valea Călugărească, acolo unde exista un adevărat depozit de produse.
Șocant este că aceste produse erau furate din tirurile care transportau marfă pentru lanțurile de hipermarketuri din județ.
Prezentă la fața locului, directoarea colegiului, Mihaela Barbu, a refuzat să dea declarații presei. Și asta, în condițiile în care în rețeaua infracțională erau implicate două angajate ale instituției de învățământ, respectiv contabila și laboranta.
Polițiștii au descoperit până acum 29 de persoane din rețeaua infracțională, în care au fost implicați șoferi și administratori ai firmelor de transport. Aceștia sustrăgeau marfă din tiruri într-un loc prestabilit, după care o vindeau în special unor magazine mici din zonele rurale ale județului, dar și persoanelor fizice amatoare de chilipiruri.
Printre localitățile prahovene unde era distribuită marfa furată se numără Urlați, Iordăcheanu, Ciorani, Mizil, Fulga, Albești-Paleologu, Tomșani și Fântânele.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co